Tabuuri

08 Mai 2017
Che ->
Accesări: 6117

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

„Nevorbitul” nu tace nici când nu vorbește. Sau invers. Substantivul sau verbul. Căci de această data converg. În definitiv toți simțeam deznodământul ultimelor partide jucate de alb-vișinii, deși mulți ne doream contrariul. Însă ceva te macină și simți. Că era mai bine așa și nu invers, ideea este că nu s-a întâmplat cum am gândit.

Nu aceasta ar fi problema, cu atât mai mult cu cât echipa a mai avut sincope de-a lungul timpului iar suporterii i-au fost alături. Necazul, tristețea, suferința sau urletul de animal rănit care pe mulți îi copleșesc sunt canale de defulare a furiei sau umilinței, a neputinței, numiți-o cum doriți. Eram conștienți că vor veni mulți pe stadion când echipa are șanse mari de a câștiga un campionat după ani de secetă. Probabil am fi făcut la fel, și am făcut-o în trecut. Știam că vor fi susținuți și de alte specimene și știam că trebuie găsită o soluție. Fericită sau nu, soluția i-a plasat în casa galeriei. Frustrant, dar asta este realitatea. Mai frustrant este gândul că nu am fi umplut noi acea peluză dacă eram invitați acolo. Sau mai știi? În orice caz asta a pus capac, căci multe contribuie la starea de agitație și frământare a Familiei CFR.

Multe sunt de spus, puține rânduri la dispoziție. Că am pornit de la -6. Că deși mulți ne cântau prohodul s-a încropit o echipă la limita posibilităților oferite de statutul de insolventă și s-a reușit un sezon regulat fulminant. Că deși tehnic trebuia să ieșim din insolvență, nu am fost lăsați să ieșim, și nu o dată ci de două ori, sfidând-se logica și legea, nu cumva printr-o minune să accesăm un titlu sau o participare în cupele europene mai devreme decât este cazul. Că mulți din play-off și-au făcut calcule cu banii ce vor veni, iar noi le-am fi dat peste cap cumpărăturile. Că ne-au jenat și arbitrii, ca să fiu elegant. Că mass-media a început „să ne iubească” iar. Că am avut un lot subțire, fără bancă de rezerve, iar când un titular a lipsit ne-am chinuit până la sânge. Că și jucătorii de bază ne-au ieșit din formă. Că mulți sunt cu trupul în Gruia și cu mintea pe vreo plajă din Mexic. Că...multe am vrut, dar nu prea am fost lăsați. Și așa mai departe.

Lamentații? Poate. Scuze? Să zicem. Dar mai degrabă este crunta realitate. Toate acestea le-am îndurat prea ardelenește, ce-i drept. Poate trebuia să fim puțin mai vocali în a ne apăra statutul de echipă de top, poate prea mult am acceptat să stăm la cutie, cu capul plecat căci, deh, suntem insolvenți.

Oricum, punând toate nebuniile cap la cap, inclusiv ultimele două neprezentări, am avut un sezon realmente bun. Minunat este că s-a întors lumea pe stadion, avem a doua medie de spectatori în tribune din campionat, toți tremură din nou la gândul că vine CFR din spate, și vine!

Minunat este că din nimic, mai exact din mai puțin decât nimicul, am ajuns la un moment dat să avem șanse reale la titlu! Moment în care și-au pierdut glasul toți detractorii Că apoi nici Miriță nu înțelege ce au vrut jucătorii sau ce nu au putut în meciul cu oltenii, e altă poveste.

Concluzionând, un sezon peste așteptări în condiții foarte, foarte grele.

Să nu fim ipocriți! Mulți au dorit să piardă echipa cu Dinamo. Când a făcut-o, nu cred că intenționat, au sărit ca arși! Mulți au pariat în mai multe rânduri împotriva echipei de suflet. Adică și-au vândut dragostea de club pentru câștiguri materiale. Doar, doar le-a aduce CFR un ban în plus. Cum te poți numi ceferist să pariezi împotriva echipei tale? Cum? Mă rog. Nu poți acuza pe nimeni că a vândut un meci atâta vreme cât te vinzi etapă de etapă la casa de pariuri. Îți vinzi dragostea. Și mai ales nu poți acuza fără dovezi, doar că ți s-a părut că așa este, și cu atât mai mult cu cât asta ți-ai dorit.

În definitiv nu judecăm pe nimeni, dar vă rog, să nu fim ipocriți. Să aplaudăm echipa, mai ales pentru acest sezon extraordinar. Pentru că sunt sigur că în sezonul următor veți fi toți iarăși mari ceferiști. Veți avea pentru ce, deoarece dacă ieșim acum din insolvență, vom fi campioni.

Hai CFR Cluj!

Che

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0
termeni şi condiţii.

Comentarii (16)